Home Hírek (Română) Premiul “The Scandinavian Green Roof” – Acoperișul verde din Scandinavia

(Română) Premiul “The Scandinavian Green Roof” – Acoperișul verde din Scandinavia

6 perc olvasás
2
224
Premiul "The Scandinavian Green Roof" - Acoperișul verde din Scandinavia

Sajnos ennek a bejegyzésnek csak Román nyelvű változata van. A megtekintő kényelméért az alábbi tartalom alternatív nyelven jelenik meg. Rákattinthat a linkre az aktív nyelv módosításához.

Câștigătoarea Premiului Acoperișul Verde Scandinav al Anului în 2018 a fost desemnată compania TA Companies Ltd (TA-yhtiöt), pentru proiectul The Greenest of the Green, Verdele Verzilor în traducere liberă, situat în Helsinki, Finlanda.

“Cel mai verde verde” este un complex rezidențial cu un număr de 121 apartamente, însumând 2.256 mp de acoperișuri și terase vegetale.

Diversitatea este cuvântul cheie pentru această suprafață, impresionantă atât ca dimensiune, dar mai ales prin tipurile de acoperișuri vegetale realizate. Rezidenții se pot bucura de mai multe concepte de abordare a inverzirii acoperișurilor și teraselor: pajiște la scară impresionantă, intensiv, cu arbuști fructiferi, grădină funcțională cu mirodenii pentru bucătărie, extensiv, cu vegetație suculentă tip sedum, seră cu plante exotice și fațade verzi. Proiectul astfel își propune o apropiere mai profundă de ideea conceptului de înverzire urbană, prin explorarea impactului zonelor cu vegetație în habitatul orășenesc.

Premiul „The Scandinavian Green Roof” – Acoperișul verde din Scandinavia

Motivarea juriului este cât se poate de clară

“Cel Mai Verde Verde este un exemplu clar a multifunctionalității și importanței infrastructurii verzi urbane, nu numai proiectul în sine, ci și întregul proces de construcție a clădirii. Se ajunge mai departe decât oricare alt proiect prin ambiția de a include diferite sisteme de vegetație cu funcții și misiuni separate. Este un proiect entuziast și curajos, care include ideile contemporane despre cum trebuie concepută și construită o clădire verde, ajungând ca la momentul finalizării să fie un punct de referință pentru viitor.”

Declarația câștigătorilor

“Proiectul a fost o mare provocare. Ni s-a oferit o posibilitate de a dezvolta și testa un concept de “construcție verde” de la care obținem informații valoroase pe termen lung. Ne dorim să fim printre cei care aduc natura în oraș și să înțelegem felul în care vegetația ne afectează calitatea vieții. Feedback-ul de la rezidenții clădirii ne spune că suntem pe calea cea bună, există cerere pentru aceste proiecte în centrele urbane aglomerate. Dacă municipalitatea în planurile urbanistice va ține cont de acest mod de a construi, noi suntem pregătiți să ne continuăm munca. Experiența câștigată din ansamblul “Cel Mai Verde Verde” ne ajută să găsim metode fezabile și financiar eficiente” – spun managerii TA-Companies.

Declarația beneficiarilor

“Una dintre temele celebrării a 100 de ani de Finlanda a fost “Bucuria finlandeză stă în păduri”. Pentru noi, cei care stăm la oraș, grădinile suspendate la “Cel Mai Verde Verde” ne oferă posibilitatea recreării în acest spațiu, oricând ne dorim. Mii de mulțumiri designerilor și constructorilor!” – o familie care locuiește în ansamblu.

Acoperișurile verzi sunt elemente cheie în dezvoltarea aglomerărilor urbane cu calități verzi. Să amintim numai impactul pozitiv pe care o au asupra controlului apelor pluviale, sau rolul de atenuare a efectelor schimbărilor climatice, ori fenomenului de Urban Heat.

Premiul SGIA (Asociația Scandinavă de Infrastructură Verde) se acordă pentru recunoașterea meritelor în domeniul acoperișurilor verzi, și de a inspira și motiva proprietari, arhitecți sau constructori la calitate și inovație în domeniu. Anul acesta au fost nominalizate 8 proiecte din întreaga Scandinavie. Pe lângă câștigător, a mai fost premiat 79 & Park (Stockholm, Suedia) – locul doi și Herlev Ny Hospital (Herlev, Danemarca) – locul trei.

Még több innen:  Hírek